sâmbătă, 28 iulie 2012

Reminder, 3 ianuarie 2005 -- din ciclul ″DULCE CA MIEREA E GLONŢUL PATRIEI″: BĂSESCU, ÎŢI CER SĂ FII ŞI PREŞEDINTELE MEU!



BĂSESCU, ÎŢI CER SĂ FII ŞI PREŞEDINTELE MEU!


Ai spus: Voi fi un Preşedinte puternic! Voi fi un Preşedinte al tuturor românilor!

Perfect. Atunci îţi cer să fii şi Preşedintele meu, pentru că ai dobândit acest statut şi datorită votului pe care eu l-am pus în urnă pentru tine!

Ştii de ce te-am votat? Deoarece am crezut că ai sânge să-ţi asumi personal, la vârf, EDUCAŢIA ca pe cel mai urgent şi important proiect public al României. Tu, Preşedintele ţării! De ce? Pentru că România are nevoie ca de aer de schimbarea infrastructurii sale mentale, iar subsistemul public ce serveşte acestui scop este ŞCOALA – EDUCAŢIA, în sensul cel mai larg cu putinţă. Acesta nu este un joc de corecţie, ci un ALT JOC, pur şi simplu – pe măsura demnităţii supreme de Preşedinte al României. ALTCEVA! ALTFEL! În următorii zece ani educaţia este cel mai urgent şi mai important proiect public al românilor, indiferent de cine se află sau se va afla la putere. Să ştii că pentru a-ţi asuma şi îndeplini această obligaţie ai primit votul meu.

Ai mai spus: Mă voi implica personal, voi prelua semnalele cetăţenilor şi le voi transmite instituţiilor statului, spre soluţionare!

Perfect. Atunci îţi cer să preiei şi semnalul meu şi să-l transmiţi căror instituţii ale statului crezi de cuviinţă, spre a se conforma. Semnalul este următorul: în 2006 bugetul destinat învăţământului va fi de 8% din P.I.B. Nu şapte. Nu şase. Opt la sută! OPT! Aceasta este o decizie politică, cu anvergură europeană spectaculoasă, iar luarea ei îţi aparţine! Hai, curaj, doar ai probat că ai stil şi mentalitate de învingător, iar câştigarea campaniei ″8% pentru educaţie!″ nu poate fi mai grea decât câştigarea prezidenţialelor din decembrie 2004! Eşti un Preşedinte puternic: într-un răstimp imposibil de doar o lună şi jumătate ai repurtat o victorie istorică – against all odds, cum se spune, adică în ciuda sorţilor potrivnici! Acum ai un an întreg la dispoziţie pentru a câştiga Patriei profunde cel mai urgent şi important proiect public al său: ŞCOALA PE BUNE! EDUCAŢIA PE BUNE! ROMÂNIA PE BUNE!

Mai am un semnal (ceva mai tehnic), pe care îţi cer să-l preiei şi să-l transmiţi instituţiilor în drept. Valoarea de căpătâi pentru orice companie adevărată se măsoară prin însăşi raţiunea ei de a exista: satisfacţia clienţilor pe care îi serveşte. Anturajul tău provenit din mediul de afaceri ştie prea bine  acest adevăr elementar. Mutatis mutandis, cei mai importanţi protagonişti ai educaţiei sunt clienţii săi: elevii şi studenţii – în slujba cărora se află dascălii; şi dascălii, la rândul lor – în slujba cărora trebuie să lucreze întreaga ierarhie instituţională cu atribuţii în domeniu. Prin urmare, în opinia mea, priorităţile agendei educaţiei trebuie să răspundă, înainte de orice, acestei valori fundamentale: satisfacţia clienţilor educaţiei – elevii, studenţii şi profesorii. Eu am o problemă stringentă cu  învăţământul preuniversitar, care acum este în opinia mea ″veriga slabă″ a întregului lanţ educaţional. Ca atare, primele trei proiecte de rang zero pentru mine, din perspectiva modelului corporatist aplicat la nivel preuniversitar şi la interfaţa sa cu cel universitar, sunt următoarele:

1. În anul şcolar 2008-2009, 5% din şcolile generale şi liceele României vor fi incluse în programul International Baccalaureate (deocamdată de la noi e numai una, şi aceea de sorginte transatlantică: American International School of Bucharest); de ce e foarte bine pentru noi să facem acest lucru, scrie la adresa www.ibo.org

2. Începând cu anul şcolar 2008-2009, în şcoala preuniversitară elevii vor studia în fiecare semestru cel mult opt discipline, cu acelaşi număr de ore pe săptămână pentru fiecare din ele, cu un portofoliu semestrial de discipline obligatorii şi la alegere; îşi vor forma astfel un comportament bazat pe decizie informată, pe stabilirea priorităţilor şi preferinţelor, şi nu va mai fi nevoie să copieze şi să chiulească (cei care o fac); de aici decurg o serie de consecinţe conceptuale şi structurale, dintre care primele două ca importanţă sunt: programe şcolare mai aerisite şi mai bine calibrate pe valorile-cheie ale învăţământului european – să fii, să ştii, să faci, să trăieşti în comunitate; şi un altfel de dialog între dascăli şi elevi – de tip adult-adult, în termenii analizei tranzacţionale. Care ar fi, în acest context, unul dintre rosturile de primă prioritate ale învăţământului superior? Să identifice, să crească şi să furnizeze profesorii cei adevăraţi, cu minţile deschise şi cu harul dăscăliei, pentru gimnaziile şi liceele României.

3. Începând cu anul şcolar 2006-2007, examenul de bacalaureat în forma actuală va dispărea: este costisitor (consumă inutil timpul, banii, hârtia, nervii şi sănătatea celor care au de-a face cu el), nerelevant (îl promovează aproape toţi, deci evaluarea pe baza lui este lovită de nulitate) şi toxic – ba nu, ticăloşit, ca să-ţi folosesc atributul inspirat ales! (adică favorizează promovarea lui pe bază de meditaţii, copiat şi şpagă); el va fi înlocuit cu o examinare standard modernă, contracost, administrată de o organizaţie independentă, cu certificare internaţională, la dispoziţia absolvenţilor de liceu care doresc să urmeze studii superioare.

...Am citit de curând în ″Libertatea″ că astrele ne-au dat semn despre intrarea, începând cu 2005, în ″era copiilor înţelepţi″ – ceea ce înseamnă că trebuie să-i ascultăm cu şi mai multă atenţie decât până acum! Tot acolo mai scrie că în acest an ″vom gândi mai mult cu inima″. Dintre mesajele şi comentariile pe care le-am primit după publicarea articolelor ″Şcoala pe bune″ şi ″România pe bune″, cel mai mult m-a impresionat feebdack-ul lui Andrei Jujan, director de programe al Asociaţiei ″Pupăza din tei″, care editează periodicul omonim. Ce-mi scrie el: ″Stimate domn, Pe site-ul Euractiv.ro am găsit un articol al dumneavoastră care ne-a plăcut. Luptăm de patru ani pentru astfel de idei […]″ Spectaculos e că Andrei are acum… 15 ani! Asta înseamnă că de la 11 ani el şi colegii lui luptă ″pentru astfel de idei″. Captivant! Aşa DA model de curaj civic!

Să ştii că de câteva luni bune am purtat conversaţii directe pe aceeaşi temă şi cu câţiva dintre membrii echipei tale, cerându-le să te informeze şi să sprijine acest proiect esenţial pentru România. Am scris la emailuri până când mi s-au înceţoşat ochii stând în faţa calculatorului şi m-am simţit eu ridicol pentru absenţa de neant a oricărui răspuns din partea preopinenţilor… Dacă aş fi lipsit de eleganţă aş spune că nici măcar în c..., scuze!, praştie nu i-a durut despre temă, necum să simt, până acum, vreo reacţie palpabilă de vreun fel oarecare. Invariabil mă trimiteau la ″domnul Marga″, de parcă acolo ar sta tot tezaurul românesc de înţelepciune şi viziune educaţională pe termen lung. Să fim serioşi! Crede-mă pe cuvânt: predau leadership şi cred că pot emite o opinie profesională calificată referitoare la anatomia şi fiziologia managementului schimbării – este o chestiune de proces bine construit, în primul rând, apoi de conţinut specific.

Şi să mai ştii că mie îmi pasă cum nu-ţi poţi închipui ca educaţia să devină urgent cel mai important proiect public al României, şi că acesta va fi criteriul în baza căruia eu îţi voi evalua anual performanţa ca Preşedinte. Iar de acum înainte, eu cu tine discut pe această temă, pentru că eu pe tine te-am votat. Tu ai numit primul-ministru. La rându-i, el şi-a alcătuit Cabinetul – în aceste etape eu nu am avut nici o influenţă. În faţa mea – cetăţeanul al cărui Preşedinte puternic ai declarat vei fi, ale cărui mesaje ai afirmat că le vei prelua şi pe care ai promis solemn că-l vei reprezenta – tu porţi responsabilitatea principală. Ţie îţi pasă? Tu alegi: dacă educaţia devine imediat, în fapte SMART, cheia de boltă a tot ce înseamnă dezvoltarea durabilă a României timp de decenii de-acum încolo, atunci zburăm împreună cu acelaşi avion; altfel, folosim avioane diferite. Primul punct obligat de trecere: Băsescu face pe dracu′n patru cu instituţiile abilitate ale statului – ministere, Guvern, Parlament şi care or mai trebui – către care trimite el semnalele preluate de la cetăţeni şi le pune să scrie apăsat ″opt la sută din P.I.B.″ în linia de buget destinată învăţământului în 2006. În secunda următoare vom începe conversaţia noastră altfel – cu mine în cea mai solemnă poziţie regulamentară de care sunt în stare, acordându-vă semnul cuvenit de recunoaştere, pe care o veţi fi câştigat din partea mea cu ireversibil respect patriotic: Am onoarea să vă salut! Aşa DA Preşedinte!

Asta am dorit să-ţi transmit. Acum avem un contract. Acum ştii de la mine că îmi pasă. Tu întreabă şi ţi se va răspunde! Bate şi ţi se va deschide! Cere şi ţi se va da, aşa cum fac eu acum, public: Băsescu, îţi cer să fii şi Preşedintele meu!

Să trăiţi BINE!


Bucureşti, 3 ianuarie 2005

http://lmt.ro/scoala/scoala.html

miercuri, 25 iulie 2012

Discover... Connect... Make a Difference!... HKS-OCA Spotlight Interview -- July 2012



 
Discover... Connect... Make a Difference!...

Welcome to the OCA Spotlight Series! / http://www.hks.harvard.edu/degrees/oca

OCA (Office of Career Advancement) Spotlights highlight the career stories of alumni, who in their own ways, are working to make an impact on the world. We hope that, through this program, you will find ideas and encouragement for your own career journey, and will take the opportunity to connect with alumni, who are generally happy to talk with students and make connections themselves.
This Spotlight features Marian Stas MPA/MC '99, Youth Leadership Program Coordinator, “Leaders for the Third Millennium," a man working to change the face of education in his native Romania as way toward creating meaningful social change in the society at large.
Says Marian, "Don’t hold back from immersing yourselves fully into the transformational process – you will have missed a lot otherwise. And seek out the meaningful public value to which you can contribute, in the aftermath. It is easy to stand on the sidelines and say what should be done. It is not easy to be the one to do it."

Tell us about your current job. 
I wouldn’t necessarily describe my work in the terms of a “job” but rather in the terms of aligning myself with a vision which brings along meaningful public value. In the specific case of my country, I consider that the most significant public project over the next 10-20 years is by far the transformation of the educational system as a main driver for the transformation of the society and its institutions at large.

This is, by definition, an exercise of “real leadership” (to use the framework created and explained by Dean Williams in his book about “helping people and organizations facing their toughest challenges”), which I consider worthwhile for Romania.
Right now, the Romanian school system is caught in its old Communist paradigm. We need leadership and transformation, but to begin we need acceptance. Right now, people are split on whether we need reform in education. They are not used to radical transformation, therefore I work from within the schools in a position of informal authority to get my message across and become a known voice. I publish, and I contribute both formally and informally through speeches, interviews, formal documents submitted to the Ministry of Education and to Parliament, petitions and by working on education-related projects.



Flanked by supporters of his work, Marian poses in the spirit of Time Magazine's choice of "The Protestor" as the 2012 Person of the Year.

 
Experience & Advice
Let me illustrate my work during the last ten years mentioning three relevant projects in line with this vision:

  • “Leaders for the Third Millennium” – a youth leadership extra-curricular program for high school students offered since 2002, now has over 10,000 graduates. This project was a “Trojan Horse” of sorts. I founded it knowing that I wanted to transform education in the country. To get that done I knew I needed to legitimize the conversation first and make myself accepted (or, at least, not rejected) by the school system. The success of this program helped me do that.
  • The introduction of International Baccalaureate (IB) programs in the public school system (this is work in progress since 2007: in 2009, “Barbu Stirbei” National College in Calarasi became the first public school in Romania out of about 8,000 in total, accredited by the IB Organization to offer the Diploma Programme).I was and am the process facilitator for getting this program going. I traveled to IBO headquarters in Geneva to talk to people there. I talked to high schools, invited them to join the process of application, and helped them get funding so that they could apply.
  • Values-centered curricular decentralization in pre-university schools (this, also, is a work in progress since 2010. To me, this is the most critical process towards the authentic transformation of the educational system). I initiated the project. My argument is that there is almost no other voice talking about alternative curriculum. Right now students take13-19 subjects each semester. When you tell people there is a way for them to take eight instead and to be more effective, they think immediately of work going away and teachers losing their jobs, and that is where the conversation stops. I see my role as making the vision part of the public conversation, but doing that means introducing ideas drop by drop by drop and bit by bit. There is tremendous inertia and the only way around that is to create fertile ground and drop seeds.
Tell us about the journey you’ve taken to get to where you are.
I would best describe my journey as an act of “social courage” (to quote one of my essential readings: Rollo May’s “The Courage to Create”) and, again, I refer specifically to creating meaningful public value. Besides the work briefly described in my previous answer, teaching in the HKS Mid-Career MPS Summer Program since 2000 is a significant part of what I consider to be a meaningful contribution to creating public value, which, to me, is transformational in its every single moment of manifestation. Understanding the contexts in which I operate, respecting the people I meet along my journey and learning from them are also parts of the exercise of working on my own self.

I also have worked believe it or not, in the military in Romania, where I found that the best way to manage my career was simply to create new projects, hence, my next job. For ten years I was the Chairman of the Board of an NGO. At some point I realized that projects can become bigger than the organization and that projects had to come first if I was to remain true to my vision.

Is what you are doing now what you thought you would be doing when you entered HKS?
Not at all! I was 37 when I graduated from the MPA/MC program, in 1999. My year at HKS was an awakening experience, which I didn’t begin to fully understand until a few years afterwards. For me, it was a professional and human experience of an intensity and significance without precedent. However, to do justice to my pre-HKS life and work, I would say that both prepared me well to embark on what became a true transformational journey for me, and for my family as well.
I say this because after I returned home, my life and the life of my whole family changed. Graduating from Harvard opened a whole new world of connections and networks. There were more opportunities for projects and for travel, which not only benefitted me but also each and every family member when the time came.

There are lots of smart people in Romania, who don’t have the instruments -- that is the knowledge and the leadership skills that I was able to acquire in the Kennedy School, without which it is difficult to foster change. There are many more like me now since I graduated and I am proud to be one of the senior (read “old”) persons among them.

HKS EXPERIENCE:

What do you think has been the greatest professional benefit to you from your time at HKS?
It would have to be the leadership exercise to articulate a long-term vision about myself as an individual, and about how I can contribute to creating meaningful public value. This was something which I know for sure I learned as a mid-career student at HKS.
What was your favorite HKS course? Why? They were two, actually. First, the Transformational Leadership course taught by Geri Augusto ( http://www.brown.edu/Departments/Taubman_Center/Pdf/Augusto%20Short%20Bio_July%202007.pdf ). And second, the Alternative Dispute Resolution course taught by Brian Mandell. From Geri I learned the difference between transactional and transformational leadership. (From her I also heard fascinating stories about a country very dear to me, South Africa). Brian taught me “the language of HKS.” As an international student, I remember vividly that in mid-November, well into the Fall semester, I was telling Brian that while I fully understood the words he spoke, I still didn’t get the message carried by them. Now I do!

What course(s) or HKS experience do you feel best prepared you for what you are doing now?
In fairness, I would say that the HKS experience as a whole was more significant than one particular course or the other (see also previous answer). I would separate the two terms of the equation as follows: HKS offered an experience of an intensity which, to me, was unparalleled until then. In turn, I was ready to fully assume the endeavor –   which I did, with no holdbacks, whatsoever. Thus, the two important processes: me being shaped by HKS and at the same time me contributing to HKS life became possible, and they really contributed to what I am and what I do now.

How do you use the HKS network in your professional life?
Let me share one example to illustrate. In April 2008 Bucharest hosted the Transatlantic Forum, a high-level gathering of decision-makers, political leaders, opinion shapers, and academics to discuss the most pressing needs and interests of the NATO community. The Bucharest Conference, which followed the precedents of past NATO Summits, took place at the same time as the Bucharest NATO Summit and served as the official public platform for the Summit. The event was organized by The German Marshall Fund of the United States along with Chatham House and was supported by the 2008 NATO Summit Support Committee. At the heart of the project was my good friend Bain Ennis, MC/MPA-’03, who produced the event. Bain asked me if we could invite graduates from our leadership program “Leaders for the Third Millennium” to volunteer for the on-the-ground running of the show, with a broad spectrum of assignments ranging from overseeing the food supply for the entire team, to arranging the room and escorting delegates during the conference. About twenty-five students enthusiastically confirmed participation. The rest, as they say, is history. The conference was a success, in no small measure due to the contribution of our young volunteers: high school and undergraduate students, who found in Bain an inspirational leader, a role model and a true friend, while also being exposed to his wonderful music! This project set a successful precedent for GMF of using young volunteers to help in the preparation of similar events. I am happy that it took two HKS Mid-Careers to make it happen!

ADVICE FOR CURRENT STUDENTS:

What career advice do you have for busy students juggling problem sets, great Forum events, family demands, social events and a job search?
Keep mind and heart cool and clear. Consider the HKS learning experience as a holistic one, rather than one fragmented by various particular components. Don’t hold back from immersing yourselves fully into the transformational process – you will have missed a lot otherwise. And seek out the meaningful public value to which you can contribute, in the aftermath. It is easy to stand on the sidelines and say what should be done. It is not easy to be the one to do it.

What specific career advice do you have for students interested in pursuing opportunities in your area?
Follow your dream. Create your own project. It is, perhaps, the most meaningful human experience you can get.
I have found that since leaving HKS, I have done everything I wanted to do, and I have never gone hungry. At the end of the day, one can do two things: apply for a job and send out a million CVs to do that, or follow one’s dream and create one’s own projects, which by the way can bring in money, too. I do many things. I do projects I like and somehow I have always managed to also pay myself out of those projects.

Obviously the world is much more nuanced and complex that I am saying here, but sometimes it is worth looking at things as simply as whether you will send out a whole bunch of  CVs, or whether you will look into yourself, follow your true dreams and create something of your own that will also pay you. You might be surprised at what you see.

To learn more about Marian and his work, join him on Facebook at
http://www.facebook.com/#!/profile.php?id=100000239514415
You may also email him at marian_stas@yahoo.com